Stimați cetățeni, vă informăm că, în aproximativ două săptămâni, va demara proiectul de investiții denumit ,,Reabilitare şi modernizare drum județean DJ601 A-Chiajna, de la limita cu municipiul Bucureşti la DNCB”. În fapt, este vorba de reamenajarea tronsoanelor rutiere și pietonale pe străzile 1 Decembrie 1918, I.L. Caragiale și Eroului. De asemenea, vor fi regândite, la sugestiile dvs., trecerile pietonale care vor fi marcate la standarde moderne, iar pentru fluidizarea traficului rutier va fi modernizată trecerea la nivel cu calea ferată din proximitatea DNCB.
Pe durata lucrărilor vor exista restricții de trafic rutier, circulându-se alternativ pe câte o bandă sau autovehiculele vor fi direcționate către străzile adiacente, cu implicarea agenților Poliției Locale Chiajna.
Proiectul este realizat în cooperare cu Consiliul Județean Ilfov.
Vă cerem scuze pentru disconfortul creat și vă dorim o zi minunată!









